marți, 10 iulie 2012

C. şi D. Heath, „Switch: How to Change Things When Change Is Hard”

Cum poţi să faci spectatorii unui film să mănânce mai puţin popcorn? Să le expui raţional beneficiile unei diete sănătoase şi efectele nocive ale porumbului prăjit în ulei? Să-i sperii cu imagini şocante, de genul „astea sunt arterele tale după o pungă mare de popcorn”? S-ar putea să fie de ajuns să le dai o pungă mai mică.
Pentru Chip şi Dan Heath, sunt trei categorii mari de factori care favorizează schimbarea: cei raţionali, cei emoţionali şi cei de context. Ca să nu sune prea arid, autorii aseamănă creierul nostru unui călăreţ pe un elefant. (Călăreţ e compus de la cal, nu? Deci ar trebui să-l traduc drept „elefăntăreţ”?) Călăreţul e partea raţională, care ştie unde vrea să meargă, dar nu are mereu forţa să cârmească elefantul. Elefantul, bineînţeles, este partea emoţională, rezistentă la drum şi capabilă de eforturi, dar capricioasă şi uşor de speriat.
Ca să-ţi iasă planurile de schimbare, deci, trebuie să împaci şi capra şi varza: să ghidezi călăreţul, să motivezi elefantul şi să netezeşti drumul. (Astea sună mai bine în engleză.) Problema, spun fraţii Heath, e că de multe ori ne lansăm cu cele mai bune intenţii în soluţii nepotrivite: venim cu explicaţii raţionale în faţa unui grup nemotivat, de exemplu. Aşa că au scris o carte plină de exemple în care tot felul de oameni reuşesc să schimbe lucrurile.
Uneori, problema chiar e de înţelegere. Ultracunoscuta piramidă a alimentelor e vagă, complicată şi nu spune nimic concret despre ce să mănânci pentru sănătatea ta. Doctorii dintr-un orăşel american au descoperit că pot atenua problemele cu colesterolul ale pacienţilor doar recomandându-le să înlocuiască laptele normal cu cel degresat – o mişcare simplă şi uşor de urmat. Exemplele cele mai colorate sunt pe partea de motivaţie, unde apare un proaspăt absolvent care a început o mişcare de salvare a animalelor pe cale de dispariţie din întreaga lume. Iar cele mai practice par cele din partea de context; o companie cunoscută pentru relaţiile infecte cu clienţii s-a întors 180 de grade doar dezinstalând robotul telefonic şi forţând operatorii să răspundă cererilor.
Cea mai faină chestie la „Switch” nu e musai modelul, care cu siguranţă a mai fost conturat până acum, ci modul foarte practic în care este abordată schimbarea. Fraţii Heath se feresc de principii generale, iau fiecare caz şi îl despică până la rădăcina problemei şi vin cu soluţii punctuale. Totul e scris curat şi expresiv şi apar chiar şi exerciţii pentru ca cititorul să-şi antreneze muşchiul schimbării. De citit, ţinut minte şi lipit paşii deasupra biroului. Se găseşte de împrumutat la
CROS.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu