vineri, 31 august 2012

Două treimi

Din an, vreau să zic. A mai rămas înc-o treime din 2012 şi m-am trezit gândindu-mă la ce-am făcut până acum. În decembrie îmi doream câteva chestii; unele mi-au şi ieşit.

Lucrurile serioase
Ziceam că mai termin o facultate. Nu s-a mai întâmplat; mi-am terminat examenele, dar am ratat înscrierea pentru licenţă şi nici că m-am uitat înapoi. În schimb, de luni încep un master care, măcar din PowerPoint-ul introductiv, pare să fie fix ce-mi trebuie: un program foarte specific, cu accentul pus pe învăţare independentă şi continuă. Unul din primele cursuri foloseşte ca manual "Predictably Irrational"-ul tocmai citit de plăcere.
La muncă am aflat că sunt primul trainee care pleacă de bunăvoie. Uşoara vinovăţie mi-a mai trecut în ultima zi, când am aflat că departamentul pe care-l visam nu mă visa înapoi. Dar ne-am despărţit civilizat şi mie mi-a plăcut ce-am lucrat. Dacă sentimentul e măcar puţin reciproc, mă declar mulţumită.

Pasiuni şi obligaţii
Cu transportul stau la fel de prost. Am picat a doua oară traseul şi am decis că străzile Bucureştiului sunt mai sigure fără mine în spatele volanului. Nici pe bicicletă nu m-am mai urcat, decizie îndoielnică de vreme ce acum mă mut în ţara bicicliştilor / bicicletelor / biciclitului.
Am rămas la pasiunile mai statice, cu nasul în cărţi sau degetele pe tastatură. Prin CROS am făcut un curs de scriere narativă cu Cristi Lupşa, care mi-a arătat cât de complicat e să scrii ceva simplu. Încă nu aplic cum trebuie ce-am învăţat, încă mi se pare că eventualele mele poveşti n-ar interesa pe nimeni.
Barcelona e bine, sănătoasă şi fără s-o fi văzut eu. Prin primăvară m-am întors la Paris şi am ratat cu încăpăţânare obiectivele turistice, preferând să mă pierd pe străzi. Acum câteva săptămâni mi-am găsit casă în Maastricht, făcând naveta din dragul, neschimbatul şi prietenosul Bruxelles. Acum mă bate-un gând de Berlin, pe care trebuie să-l potrivesc cu prudenţă în programul şcolar.

Oameni
Aoleu, aici e-aici. Am ajuns să-mi fac bagajele pentru un an în 3 ore înaintea plecării. Până atunci am preferat să mai îmbrăţişez oamenii minunaţi de care deja mi-e dor. Într-o săptămână şi ceva s-au aglomerat toate: un karaoke uşor alcoolizat cu prieteni reîntâlniţi întâmplător, un ultim boardgame prelungit, cu trădări şi tânţari în Herăstrău, ba chiar o petrecere surpriză cu muzică bună. În avion mai că mi-ar fi dat lacrimile.

Mâine începe toamna, iar eu plec la vânătoare de mobilă pentru viitorul meu an olandez. Veniţi pe la mine? Să ştiu să-mi cumpăr înc-o saltea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu